Andreea Pintea

imagine. create. cook.


Scrie un comentariu

Bomboane Raffaello – raw vegan

Micuțe bile albe cu fulgi de cocos care pur și simplu îți oferă un moment de răsfăț. Bomboanele Raffaello sunt printre preferatele noastre, iar această variantă este și foarte simpluși rapid de preparat, dar și potrivită pentru cei care vor să scadă consumul de zahăr, bomboanele neconținând zahăr deloc.

Le-am savurat alături de o cafea expresso, așteptând primăvara.

DSC00474

Ingrediente – 16-18 bucăți

4 linguri unt de cocos

1 cană fulgi de cocos

1 linguri germeni de grâu

1 lingură fulgi de ovăz

1/2 linguriță esență de vanilie

1 lingură pastă de smochine

Preparare

Nimic mai simplu. Toate ingredientele se pun într-un bol și se amestecă bine, până când obținem o compoziție care poate fi modelată. În cazul în care compoziția este prea sfărmicioasă se mai poate adăuga 1-2 linguri de apă.

Formăm biluțe pe care le dăm prin nucă de cocos.

Se pot savura imediat sau după ce le păstrăm pentru 1-2 ore la frigider.

Opțional

Puteți adăuga câte o alună sau migdală în mijlocul fiecărei bomboane. Eu am evitat această etapă pentru a le putea servi și copilașului care încă nu mănâncă alune.

Dacă nu aveți germeni de grâu, îi puteți înlocui cu orice fel de fulgi din cereale sau chiar musli. Textura crocantă va fi păstrată.

DSC00491

 

 

DSC00468


Scrie un comentariu

Desert la pahar – cu mere și smochine

Acest minunat desert la pahar este foarte delicios și aromat, chiar dacă nu conține zahăr. Am folosit pe post de îndulcitor pasta de smochine, despre care v-am mai povestit. Desertul e compus din trei straturi: germeni de gâru crocanți, iaurt cu mere și pastă de smochine. Un adevărat deliciu!

Ingrediente

1/2 lingură ulei sau unt de cocos

2 linguri germeni de grâu

1 iaurt simplu – 120-140 grame

1 măr mare ras

1 lingură pastă de smochine

Preparare

Într-o tigaie antiaderentă am pus untul de cocos să se topească, la foc mic. Apoi am adăugat germenii de grâu și am mestecat pentru 1-2 minute, până când obținem o compoziție asemănătoare pesmetului. Am așexat cu grijă germenii de grâu în pahar.

Iaurtul l-am amestecat cu merele rase și le-am așezat peste stratul crocant de germeni de grâu.

Pasta de smochine am încălzit-o ușor în tigaie, atât cât să se dezlege puțin.

Desertul a fost delicios, dulce și foarte, foarte aromat!

DSC00343


Un comentariu

Pastă de smochine – îndulcitor natural

Pasta de smochine este un îndulcitor natural sută la sută care poate fi folosit fără probleme atât de către cei care doresc să renunțe la consumul de zahăr, cât și în prepararea dulciurilor pentru copii. Dulceața smochinelor va înlocui cu succes lipsa zahărului clasic în orice desert, pasta aceasta putând fi folosită chiar și ca substituent al cremei tartinabile de alune.

DSC00281

Ingrediente

10-12 smochine uscate

apă

Preparare

Punem smochinele într-un borcan sau bol și le acoperim cu apă. Acoperim cu un capc și le lăsăm la hidratat de seara până dimineața sau pentru aproximativ 8 ore. Vom vedea că smochinele se umblă și devin suculente.

Scoatem smochinele din siropul în care au stat și le pasăm cu un blender – eu am folosit un blender vertical de mână, dar puteți folosi și un blender clasic cu cană. Siropul nu îl aruncăm ci îl păstrăm. Îl putem folosi să însiropăm prăjituri, să îl bem pur și simplu ca un suc dulce, sau de exemplu să îl turnăm peste clătite – pancakes.

Pasta de smochine se păstrează foarte bine la frigider pentru aproximativ 2 săptămâni. Când o veți folosi vă recomand să puneți doar câte o lingură și apoi să gustați compoziția, pasta fiind foarte dulce.

DSC00301

 

 


Scrie un comentariu

Porridge cu cocos și fructe uscate

Porridge este un fel de budincă din fulgi de ovăz, care poate fi servită atât la micul dejun cât și ca o gustare de seară. Varianta aceasta este adaptată și copilașilor, nu conține zahăr, dar este dulce și gustoasă datorită fructelor uscate.

DSC00061

Ingrediente

1/2 cană fulgi de ovăz – puși la hidratat într-o cană de apă

400 ml apă

1 lingură unt de cocos

50 grame merișoare uscate

7-8 smochine uscate și tăiate cuburi

fulgi de cocos pentru ornat

Preparare

Această budincă se prepară extrem de rapid și ușor. Fulgii de ovăz i-am pus la hidratat de seara într-o cană de apă.

Untul de cocos se pune într-o cratiță antiaderentă, iar când s-a topit adăugăm fulgii de ovăz, scurși de apa care a mai rămas. Apoi adăugăm cei 400 ml de apă și amestecăm. Fulgii de vor fierbe pentru vreo 10-15 minute, până încep să se îngroașe și se transformă într-o budincă. Adăugăm fructele uscate, eu am avut la îndemână merișoare și smochime, și mai amestecăm pentru vreo 2 minute.

Turnăm budinca de ovăz în bol și presărăm deasupra fulgi de cocos.

Este delicioasă!

Opțional puteți înlocui apa în care fierbeți ovăzul cu lapte.

DSC00059


Un comentariu

Pancakes cu dovlecei

Revin cu o nouă rețetă adaptată pentru copilași, provocarea cu care mă confrunt în ultimele luni când am decis că pititcului nostru îi voi găti cât mai sănătos posibil, fără zahăr, sare sau aditivi. Mâncarea și dulciurile astfel preparate pot să fie extrem de gustoase, iar aceste pancakes – sau turtiți, sunt un exemplu. Este o variantă rapidă și ușoară nu doar pentru copilași ci și pentru a vă bucura de o altfel de gustare.

Ingrediente

1 dovlecel

2 ouă

50 grame unt

1-2 linguri iaurt

1/2 cană de făină

opțional – usturoi, ceapă sau alte condimente

Preparare

Se pregătesc în 5 minute și sunt extrem de delicioase. Dovlecelul tăiat în cuburi se mixează cu celelalte ingrediente. Atenție: dovlecelul nu trebuie să fie fiert, el este destul de moale și crud ca să poată fi mixat. Eu am folosit un blender vertical și a fost perfect.

Se încinge o tigaie antiaderentă – fără a adăuga ulei sau unt!

Se pun în tigaie turtițele cu o lingură, iar când încep să facă bule la suprafață se întorc și pe cealaltă parte pentru încă 1 minut.

DSC09928

DSC09931

Se servesc calde cu brânzică sau reci!

Noi am ales să le servim cu ricotta de capră.

DSC09950